Prima mea ”alergare nocturna”

night-runSe spune ca pentru ca a reusi intr-un obiectiv, trebuie sa iesi din zona ta de confort si ca, daca vrei rezultate diferite, trebuie sa faci lucrurile diferit.

Anul trecut a reprezentat pentru mine unul in care iesirea asta din zona de confort s-a facut in mod ”brutal” :) atunci cand am alergat primul meu ultramaraton de 100 km. Despre luna premergatoare acestuia si despre ziua alergata, poti citi detaliile aici.

Anul acesta mi-am propus  sa fac 2 curse de 100km si 2 maratoane montane, asta pana acum, pentru ca sigur vor mai fi si alte curse/alergari la care voi participa.

Imi amintesc ca anul trecut, la ultra, a fost un moment in care, in timp de cateva minute, am ras si am plans si treceam de la o stare la alta. Asta se intampla undeva intre km 60 si 70. Am realizat atunci, ca desi fizic mai puteam alerga, se intampla ceva cu mintea mea, care nu era obisnuita cu asa ceva.

Am realizat ca mental nu eram pregatit pentru acest drum. Mi-am propus atunci, ca pentru anul urmatorul sa-mi pregatesc si mintea.

In ultima vreme, din cauza zapezii si a ghetii, am alergat pe pista mica de 200 de metri de la Sala Sporturilor Olimpia, fiind singura curatata.

Imi amintesc ca ultima data cand am plecat de acolo, ajunsesem undeva la 30-40 de ture si mi se parea foarte obositor si plictisitor sa
ma invart in cerc atatea ture si la final sa am doar 6-8 km alergati…pista-alergare-sala-sporturilor-olimpia-ploiesti-1_f0e27de61fb48d

De cand am inceput grupul de alergare de sambata, m-am reintors pe pista mica. Zilele trecute am reusit cu greu sa fac 50 de ture mici si asta impartindu-le in 20 – 20 si 10 la final.

Daca tot mi-am spus ca imi voi educa mintea, m-am gandit ce anume as simti daca as alerga un maraton pe aceasa pista mica.

42 de km pe un circuit de 200m. Pare o nebunie pentru minte, nu? Perfect!

M-am gandit ca daca pot alerga asa distanta aici, voi putea sa o alerg mult mai usor in alte conditii.

Pentru ca m-am obisnuit sa impart un obiectiv mare in mai multe, crescute progresiv, am zis sa fac intai 10 km , apoi un semimaraton – 21 km, apoi 30 si la final poate un maraton  – 42 km.

Pe 28 Ianuarie, intr-o joi seara, dupa ce am participat la un eveniment de vorbit in public, la ora 22 eram pe pista, pentru cea de-a doua provocare.

Prima, cea de 10 km nu mi s-a parut atat de rea. 50 de ture (20-20 si 10 cu pauze de cateva secunde intre aceste serii). Dar alergate ziua :)

Pentru semi, am ajuns acolo la ora 22, exact la momentul la care doi alergatori si un caine :), paraseau pista. 

Impartirea celor 100 de ture am facut-o in 4 serii de 25. Am inceput prima serie numarand descrescator: 25, 24, 23..etc..

Cu greu am ajuns la zero si am realizat ca mai am inca 3 serii. Am stat 30 de secunde, am baut putin isotonic si am pornit cea de-a doua serie. Ma asteptam ca la final sa am pe Strava peste 10 km, dar mi-a aratat doar 9. Mi-am spus ca poate se va regla in timpul urmatoarelor ture.

Nu s-a intamplat asta, iar la cea de-a treie serie, mintea a inceput jocul ei :)

Intai, am uitat cate ture am facut ..sa fie 2, 3, 4?

Fir-ar..mai fac 2 in plus, apoi, orice zgomot devine suspect, e 12 noaptea, sunt intr-un parc si 3 insi beti trec pe langa pista..Adevarul e ca ei s-au speriat de mine mai mult decat eu de ei, dar mintea imi spunea sa termin seria si sa plec, sau sa ma duc pana la gara de sud si inapoi, printr-o zona luminata si cu masini si unde pot face distanta. Mintea aducea argumente cu duiumul, desi stiam ca sunt acolo sa fac 100 de ture, nu cat arata Strava. 

Termin seria trei si in loc de 15 km am 13, 4 km. Dezamagire mare, si-n plus 2 pisici trec in fuga pe langa mine si umbrele lor ma fac sa ma opresc din nou. r3r

Asta e momentul in care imi aduc aminte de multele dati in care am renuntat, pacalit de minte: ”nu esti bun”, ”e inutil”, ”nu e pentru tine”, ”la ce bun sa faci asta” s.a.m.d.

Imi amintesc de o melodie. O am in mp3, o caut si pornesc la alergat.

E ultima serie si incepe sa scada presiunea mintii. 25, 22, 20. Simt ca imi apare un zambet pe fata. Stiu ca voi termina cele 100 de ture de hamster in circuit. Numar invers, acum am 90, 94, 99, 100.

Ma opresc si privesc Strava, 18 km…Stiu insa ca am facut 100 de ture si ca una are 200m. Iar drumul dus-intors pana acolo este de 1.8km. Deci ar trebui sa am deja  20.9 km. Nu am , la final , acasa, ”utilajul” arata 19 km. Eu stiu insa ca au fost mai bine de 100 de ture (pentru ca am si repetat 2-3 ) plus drumul.ffffd

Voi ajunge sa fac un maraton acolo? Nu stiu, vom vedea.

Cert e ca acum am un chef nebun sa alerg ziua, pe un traseu lung :) si sa nu ascult de minciunile mintii mele.

Concluziile pentru mine: ascult sufletul, nu mintea, pentru ca mintea poate fi linistita, daca nu-i mai dau atat de multa atentie, si nu uit sa ma bucur de traseu!

Iulian Serban

–––––––––––––––––––––––––––––

Daca vrei sa primesti si alte articole, te poti abona la blogul nostru, folosind formularul de mai jos.

Multumim!

Lasă un răspuns